Articol apărut în suplimentul „Clean Waters” al revistei „Tehnica Instalaţiilor” distribuit în cadrul „Expo Apa” (Bucureşti, 10-12 iunie 2013)
„Lumea spune că suntem ceea ce mâncăm. Eu spun că suntem ceea ce bem”
HENRI COANDĂ
Daraqua activează în domeniul sistemelor de filtrare şi tratare ale apei atât pentru spaţii de locuit colective (blocuri, ansambluri rezidenţiale, pensiuni) cât şi individuale (apartamente, case, cabane). Daraqua este reprezentantul oficial în România al producătorului german Blue Filters GmbH.
Importanţa folosirii unui sistem complet de filtrare/tratare a apei este puţin cunoscută încă în ţara noastră. Indiferent dacă apa provine de la reţeaua publică sau dintr-o sursă proprie (fântână, foraj), filtrarea şi tratarea apei este o măsură necesară protejării sănătăţii noastre şi a copiilor noştri, precum şi a echipamentelor/instalaţiilor casnice.
Calitatea apei din reţeaua locală care ajunge la consumatorul final poate să difere de apa potabilă furnizată de Regia de Apă. Acest lucru se datorează în principal stării instalaţiilor şi conductelor de apă, în majoritate vechi. Aceste conducte au ruginit şi s-au degradat în timp, iar acest lucru se vede în casa fiecăruia. O altă problemă este cauzată de ţevile din plumb, existente încă la instalaţiile blocurilor vechi. Mai ales pe termen lung, expunerea la plumb poate avea efecte grave asupra sănătăţii atât a persoanelor adulte cât mai ales asupra copiilor.
Apa provenită din surse proprii (foraje, fântâni) are un grad ridicat de calcar, aceasta fiind cea mai des întâlnită problemă. În plus, în funcţie de zonă, apa poată să conţină fie mangan, fier, amoniac, nitriţi, nitraţi etc. peste limitele admise, fie bacterii sau microorganisme.
Toate aceste aspecte îi dau apei calificativul de nepotabilă. Din păcate aspectele descrise mai sus se constată după construcţia casei, atunci când încep să apară probleme la instalaţia de apă, centrala termică, robineţi sau boilere.
Cele mai multe din aceste probleme se pot rezolva. Este suficientă realizarea unei analize a apei pentru a se identifica exact elementele care sunt depăşite.
Pentru o mai bună înţelegere, în imaginea alăturată este prezentată o soluţie completă de tratare a apei în cazul unei case care are sursă de apă proprie. În primă fază, apa intră într-un filtru grosier, cu fineţea de 80 microni, filtru în care se reţin elementele solide din apă pentru protejarea următoarelor componente, mai sensibile.
Dedurizarea apei este etapa a doua. În această fază este reţinut calcarul din apă, rezultatul fiind o apă “moale”, care nu afectează instalaţia şi componentele casnice.
Pentru o filtrare mai fină în întreaga casă, apa este trecută în continuare printr-o baterie de filtre capabile să asigure consumul maxim al oricărei case. În această etapă, apa este filtrată cu cartuşe de sedimente cu o fineţe de până la 1 micron şi cartuşe de carbon activ care îmbunătăţesc gustul şi mirosul apei, eliminând substanţele nocive dizolvate în ea. Dacă apa este contaminată cu bacterii sau microorganisme, se foloseşte o lampă UV care sterilizează apa, rezultatul fiind o apă curată din punct de vedere microbiologic.
În ultima treaptă de filtrare, cea de la bucătărie, este tratată apa pentru băut sau gătit. În acest caz filtrarea este mult mai fină decât la treptele anterioare. Metoda de filtrare este osmoza inversă (cea mai performantă filtrare cunoscută în acest moment) cu o fineţe de 0,0001 microni şi cu o eficienţă de 90-95%.
Corpul nostru este format din 70% apă. Să ne asigurăm că ne respectăm pe noi înşine printr-un consum de apă curată, benefică organismului.
SC Tehnic Darkaffe SRL
Calea Baciului 47, Cluj Napoca
Tel: 0264257037
Fax: 0264436085
www.daraqua.ro
vanzari@daraqua.ro